Istoric➠ Istoricul satului Loloiasca

Satul Loloiasca este așezat de-a lungul drumului european E 577 Ploiești-Buzău, în partea de nord a satului Sătuc, după calea ferată.

După o veche tradiție românească numele se trage de la întemeietor, „strămoșul care bătuse parul”, autorul primelor familii, Loloi, de unde apoi s-a zis, după obiceiul pământului și proprietății pe care o stăpâneau ai săi, Loloiasca.

Așezarea cea nouă care acum se numea Loloiasca lua ființă pe vechile vetre de locuire, căci descoperiri întâmplătoare au dat la iveală pe teritoriul satului unelte din perioada bronzului (1700-1150 i.e.n.), iar la o depărtare de câțiva km de centrul de azi al satului înflorea în secolul al XIII-lea și al XIX-lea e.n. o puternică așezare a populației daco-romanizate, a cărei prezență este confirmată de bogate resturi de ceramică cenușie, caracteristică populațiilor romanizate din acel timp.

Moșnenii din Loloiasca au fost printre cei dintâi care și-au pierdut moșia și libertatea, devenind rumâni pe vechile lor proprietăți încă din secolul al XVI-lea.

Într-un document din 1550, prin care Pătrașcu cel Bun întărește lui Stănilă stăpânirea asupra unor sate, se face mențiunea: „Dat-am domnia mea învățătură domniei mele cinstitului boiarinula domniei mele pan Stanila vornicul ca sa-l fie lui satele Loloiesti, Cepturile ...”. Din document rezultă că încă de la mijlocul sec. al XVI-lea Loloiasca devenise proprietate boierească. Satul apare sub denumirea de Loloiești – adică „țărani urmași ai lui Loloi” și sub denumirea de Loloiasca, prin care se desemnează de obicei proprietatea.

În documnetul din 2 august 1568, Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești întărind jupâniței Maria, sora lui Pătrașcu cel bun și ficei sale Dobra, stăpânirea asupra unor sate menționează: „Da domnia mea această poruncă a domniei mele jupâniței Maria, jupânița lui Bâlea paharnic, sora lui Petrașcu voievod, și fiicei ei Dobra și cu fii lor, câți le va da Dumnezeu, să le fie satele anume Petroșanii toți și cu tot hotarul și din Loloiești, oricât se va alege partea lui Bâlea paharnic...”.

Într-un document din 1625, Radu Mihnea, întărind lui Mihai Murgeanu din Piua Petrii stăpânirea asupra unor ocine, se afirma: „Da domnia mea ca aceasta porunca a domnului Mihai Murgeanu din orașul ... și cu fii săi, câți îi va da Dumnezeu ca sa-i fie ocină la Sărăceni însa din partea lui Stoica paharnicul, fiului lui Vâlcu din Loloiești, stânjeni 90, din câmp și din baltă ... ”.

În secolul al XVIII-lea apare sub formă de Loluiasca. În secolul al XIX-lea în „Istoria Daciei” de Dionisie Fotino apare sub forma de Loloiască.

Într-o statistică din 1831 se menționează că satul „Liloiasca, din Plasa Câmpul are 84 familii cu 410 locuitori”. (Analele Parlamentare ale României-Statistica din 1921). Dar în Buletin Gazeta oficială din 22 dec. 1844 reapare denumirea de Loloiasca care va rămâne de acum neschimbată.

În cea de a două jumătate a secolului al XIX-lea în preajma reformei agrare, moșia Loloiasca se afla în patrimoniul unor mari proprietari civili și eclesiastici, și anume: satul Cherba în proprietatea lui Alecu Tulea, iar Loloiasca propriu-zisă în aceea a Mănăstirii Gruiu și a mitropoliei Ungrovlahiei, cărora le revenise prin danii.

Intrând în aplicare legea rurală din 1864, clăcașii loloieșteni sunt eliberați și împroprietăriți, redevenind stăpâni pe vechile lor ogoare.

La sfârșitul secolului al XIX-lea satul Loloiasca aparține de comuna Tomșani. (Marele Dicționar Geografic al României-București. 1901).

Această situație se crease la organizarea teritorială, înfăptuită în timpul domniei lui Cuza Vodă. În această organizare rămâne până după primul război mondial, când devine pendinte de Colceag, formând împreună cu Ciocenii și cu acesta o comună. Dependența față de Colceag nu durează mult (1929 -1930), căci începând din anul 1931 fac parte din nou din Comuna Tomșani. Aceasta provoacă nemulțumiri grave în mijlocul locuitorilor și chiar unele agitații.

La 21 iulie 1931, 60 de locuitori din Loloiasca înaintează prefectului județului Prahova un raport în care arată că: „... noi ne-am simțit păgubiți să mai fim albine lucrătoare într-un stup care nu chivernisește bine...” și în consecință solicită, cu energie, „a rămane de sine stătători cu administrație proprie” (Arhivele Statului-Ploiești).

Cum legea pentru organizarea administrației cerea ca satele care vor să devină comună să aibă 150000 lei venituri, Loloiasca nu îndeplinea această condiție. Dar 24 de locuitori își iau angajamentul printr-o nouă cerere să contribuie benevol cu suma de 24000 lei pentru a se îndeplini condițiile legale. Loloiasca obține independența administrativă devenind comună, cu un buget care se cifra în 1932 la 210568 lei venituri și 210568 lei la cheltuieli.

În 1968 împreună cu satele Tomșani, Sătucu și Magula și cu un număr de 4841 locuitori grupați în 1450 gospodarii, s-a format o nouă unitate administrativă sub denumirea comuna Tomșani.